O mică istorie ilustrată a bijuteriilor

O mică istorie ilustrată a bijuteriilor
Bijuteriile sunt cea mai veche formă de artă a omenirii. Ele au existat cu mii de ani înaintea celebrelor picturi rupestre întâlnite în diferitele zone ale lumii.

Istoria acestor obiecte deosebite, care pentru prima oară nu erau folosite pentru supraviețuire ci numai pentru a satisface sau împlini o imagine a sinelui, începe deci de foarte devreme.

Printre primele podoabe documentate sunt cele descoperite în Spania, într-o regiune numită Cueva de los Aviones. Ele erau formate din scoici înșirate, având urme de pigmenți și orificii pentru a fi legate.


Începem așadar povestea lor cu punctul de plecare situat în Paleolitic, acum aproximativ 115 000 mii de ani. Și este interesant de remarcat că primul material folosit pentru a ne împodobi a fost scoica, atrăgătoare atât prin forme cât și prin sideful interior.

Urcând pe scara timpului, descoperim podoabe din ce în ce mai complexe. Baza lor este acum formată din oase, dinți, fildeș sau pietre lucioase. Alături de ele erau desigur și pene interesante sau mici bucăți de lemn colorat ori lut incrustat cu pietricele colorate.

Descoperirea metalelor prețioase, ca argintul sau aurul, precum și a misterioaselor pietre prețioase cu transparențele și nuanțele lor fermecătoare, avea să transforme podoabele în bijuterii.

Astfel, până spre anul 1100 e.n nu putem încadra bijuteriile într-un anumit curent estetic. Ele se privesc mai degrabă din unghiul civilizațiilor care le-au creat. Iar acestea sunt următoarele:
- Sumerienii, anul 3000 î.e.n., având bijuterii din aur și argint împodobite cu lapis lazuli, carneol și agate:



- Egiptenii, anul 2000 î.e.n., cu bijuterii ample, sofisticate, decorate în principal cu lapis, carneol dar și cu turcoaz:



- Valea Indului, anii 3000 î.e.n și întinzându-se în întreaga peninsulă indiană până în zilele noastre, remarcându-se prin marea varietate de pietre folosite, ca safirul, rubinul, smaraldul:



- Civilizația chineză, unde găsim adorația pentru jad, calcedonii și ametist:



- Civilizațiile greaca, începând cu anii 500 î.e.n. în care observăm măiestria prelucrării aurului și a argintului, uneori îmbogățit cu pietre ca granatul sau smaraldul:



- Civilizația romană, la care aflăm mai multe pietre noi, fiecare încărcate cu semnificații, cum ar fi perla, jaspul, piatra soarelui, ametistul, chihlimbarul, smaraldul, importate din toate colțurile imperiului:



Dezvoltarea orașelor și a meșteșugurilor, dar mai ales comerțul dintre continente a făcut ca această artă să continue nestingherită de-a lungul primelor secole din era noastră. În țara noastră, de exemplu, este descoperit tezaurul de la Pietroasa, Buzau, datat din secolul 4, de o frumusețe și importanță istorică deosebită.


Stilurile artizanilor din cele două imperii romane, de apus și de rărăsit, se amestecă cu arta otomanilor și bijuterii deosebite apar la toate curțile regale ale epocii.


Continuăm promenada de-a lungul istoriei bijuteriilor și ajungem în plin Ev Mediu.
Anii 800 – 1100 sunt încărcați de lupte religioase între toate credințele timpului. Noile simboluri ale epocii sunt frunzele, florile, animalele, îngeri luptători.
Deoarece arta tăierii pietrelor tocmai se descoperea și se rafina, prin anii 1300, acestea erau mai degrabă șlefuite decât tăiate, fiind deci accesibile numai înalților vremii, regi sau episcopi bogați. Diamantele, de exemplu, nu au fost apreciate până când nu s-a reușit tăierea lor specifică pentru a lăsa lumina sa-i descopere magia.


Tot în Evul Mediu, datorită restricțiilor asupra veșmintelor și ideilor impuse de Biserică, inelele au căpătat funcții utilitare. Ele erau purtate fie pentru a vindeca o anumită boală, fie pentru a declara relația cu o persoana, și anume logodna, fie pentru a-ți declara credința prin simboluri religioase creștine.
Cei bogați se afișau purtând aur, argint și pietre prețioase. Restul societății nu avea acces, nici financiar dar nici legal, decât la bronz, plumb și email.


Iată-ne ajunși în perioada Renașterii, o epocă ce a durat între anii 1400, pornind din Italia, pâna spre anii 1600. Această parte a istoriei este cunoscută prin întoarcerea privirii culturale către valorile antichității, către explorare, artă și știință.

Bijuteriile devin și ele mai diversificate și mai intense. O mai mare parte a populației poartă cu mândrie un inel de argint cu o piatră semiprețioasă gravată, de exemplu. Tehnica emailului atinge perfecțiunea. Pentru prima oară, artizanii bijutieri devin cunoscuți ca maeștri și își fac un renume. O bijuterie deosebită avea ca început schița unui pictor, care era apoi redată de către aurar, gravată la cerere de către un sculptor și în cele din urmă venea tușa finală a marelui giuvaergiu.

Tocmai se crea firul de-a lungul căruia bijuteriile se fac și în atelierele timpurilor noastre.


Pe lângă marea varietate de pietre prețioase accesibile bijutierilor, se dezvoltă pentru prima oară și o piață pentru imitații. Cetățenii liberi, atât ideologic cât și economic, nu rezistau frumuseții podoabelor celor înstăriți, așa că apelau la bijuterii în care sticla și foița de aur sau argint erau suficient de bune.

Semnalăm deasemenea apariția inelelor și pandantivelor recipient , în care deținătorul putea purta mici relicve sacre, o suviță de păr sau... otravă.


Continuăm călătoria și ajungem în secolul 17, unde întâlnim un stil estetic numit Baroc.
Acest stil, împrumutat de la arhitectură, a influențat și celelalte arte: pictura, muzica, literatura și, desigur, artele decorative ca vestimentația și bijuteriile.

Ceea ce este specific barocului este amploarea și amestecul. Totul este înfoiat, bombastic, pompos. Uneori cu bun gust.

Bijuteriile împrumută formele noilor flori aduse de comercianți de peste oceane. Emailul este pictat, gravat sau imprimat cu desene în forme curbe.

O altă caracteristică este importanța pietrei prețioase în fața materialului de suport. Tehnicile de tăiere și șlefuire devin performante permițând o diversitate mai largă de forme ale gemei.


Pietrele prețioase preferate ale timpului erau perla, diamantul, topazul, smaraldul și rubinul. Pentru prima oară termenul briliant apare pentru a descrie un stil pentru diamantele fațetate.

Ca tipuri de bijuterii se purtau cu precădere colierele, cerceii și brățările. Tot în această perioadă se naște girandola, un tip de cercei sau de pandantiv în care trei ornamente atârnate în formă de pară sunt suspendate de un motiv central sub formă de arc sau fundă.


Următoarea perioadă, secolul 18, aduce cu sine un stil mai aerisit și mai elegant.
Încep să se poarte bijuteriile ca set, format din cercei și pandantiv sau cercei și inel ori toate trei, uneori incluzând și brățările.

Bijuteriile cu argint încep să se poarte intens. Datorită luminozității și strălucirii aparte a argintului, nobilimea și clasele de sus ale societății preferă ca pietrele lor prețioase ca diamantul, rubinul, safirele, smaraldele să fie montate în argint.

Tehnica Cannetille, ce apare în aceste timpuri, este prinderea pietrelor prețioase și semiprețioase în țesături de argint, fiind oarecum o broderie ce imita moda vestimentară.

Pietrele semiprețioase descoperite în bijuteriile secolului 18 sunt: granatul, topazul, acvamarinul, citrinul, agatele, carneolul, ametistul, perla și coralul


Datorită evoluției industriale, bijutierii au la dispoziție o gamă de unelte ce îi ajută să creeze monturi mai elaborate sau fațetări ale pietrelor inaccesibile înaintașilor. Apare, de exemplu, piatra fațetată în formă de lacrimă.

Atât femeile cât și bărbații purtau inele în mod masiv, pe fiecare deget, iar hainele erau împodobite cu broșe spectaculoase.

Tot acum apar cerceii tip clips.


Secolul 19, denumit și epoca victoriană, după proaspăta regină a Marii Britanii, Victoria, continuă să aducă societății inovații tehnice și idei proaspete.

Cu toate acestea, preferințele în materie de bijuterii se îndreaptă către perioada medievală. Se reîntorc la modă bijuteriile naturaliste, celebrând florile, fructele și vegetația în general.

Pietrele foarte scumpe precum și fațetarea lor impecabilă decad din atenția inaltei societăți. Sunt la mare căutare acum pietrele lustruite caboșon, uneori montate în bijuterii cu simboluri ascunse, romantice, poetice.


În aceeași idee, apar și se poartă intens cameele. Figurile celor dragi sau imagini plăcute erau sculptate în pietre cum ar fi calcedonia, ametistul, onixul sau turcoazul.

Pietrele semiprețioase care au făcut însă furori au fost perla, coralul și sideful. Erau purtate în broșe, ca pandantive, încrustate în brățări sau afișate pe inele simple.

Spre sfârșitul perioadei bijuteriile devin mai minimaliste. Femeile devin din ce în ce mai implicate în societate și aveau nevoie ca bijuteriile purtate să fie un pic mai simple, mai cotidiene. Cerceii cu șurub sunt foarte căutați. Se poartă cu precădere opalul, jadul și ametistul.


Zorii secolului 20 aduc o mișcare estetică scurtă, intitulată Art Nouveau (1900 – 1920).
Identitatea acestui curent, preluat din pictură, constă în exprimarea și celebrarea formelor libere. Dacă până acum artele decorative erau pline de detalii și oarecum geometrice, bijuteriile art nouveau etalează forme fără simetrie.

Numită și la Belle Epoque, perioada începutului de secol 20 freamătă de libertate și curaj estetic. Artiștii exprimă emoții și teme noi. Aripile sunt un simbol preferat, de exemplu.


Sunt apreciate pietre ca agatele, granatul, acvamarinul și diamantele. Emailul, sticla turnată și fildeșul întregesc bijuteriile fantastice ale momentului.


Continuăm secolul 20 cu perioada numită Art Deco (1920 - 1945).
De data aceasta numele provine de la arhitectul francez Le Corbusier.

Bijuteriile Art Deco sunt simple, clare și matematice. În același timp, însă, pline de farmec. Caracteristic acestor bijuterii este aglomerarea de pietre prețioase. Aurul alb devine preferatul zilei, alături de platină.

Ca pietre prețioase folosite amintim diamantele, safirele, rubinele, onixul, smaraldele și perlele. Deoarece permitea crearea modelelor geometrice, filigranul este o tehnică repusă în drepturi.


Art Deco rămâne marcantă în istoria bijuteriilor datorită liniilor drepte și a contrastelor. Formele simetrice sunt combinate cu pietre fațetate sau șlefuite în opoziție cu montura: curb alături de pătrat, piramidă alături de sferă, alb lângă negru.


După al doilea război mondial putem evidenția un stil mai auster al bijuteriilor, numit și perioada Retro.
Datorită economiilor în refacere precum și a lipsei materiei prime, pietrele prețioase sunt înlocuite de pietrele semiprețioase. Platina este înlocuită cu aurul. Argintul rămâne, ca întotdeauna, un preferat.


Pentru a contracara amintirile nefaste ale războiului, designeri propun modele florale, păsări sau animale și alte elemente naturaliste. Pietrele folosite sunt de dimensiuni mici.


Timpul trece și ajungem în intenșii ani 60 – 70.
În zona bijuteriilor, această perioadă este o ruptură față de trecut. Bijutierii au lăsat orice convenționalism deoparte și s-au inspirat din culturile orientului, foarte la modă atunci. Totul devine mai tineresc, mai boem, mai cald și multicultural.

Luate împreună, aceste două decenii devin cele mai bogate vizual din istoria bijuteriilor. Atât din punct de vedere al inovațiilor materiale, cât și al ideologiilor din spatele acestor noi obiecte prețioase.

Stiluri importante care au apărut și vor rămâne pentru totdeauna repere pentru creatori sunt: hippie, disco, boho, etnic, până la inelele apărute în 1975 numite mood ring, care își schimbau culoarea în funcție de starea emoțională a purtătorului.

La începutul anilor 60 au explodat cerceii și brațarile colorate și masive. Cu cât mai lungi sau mai voluminoase bijuteriile, cu atât erai mai la modă. Un material foarte folosit era plasticul.


Formele geometrice au cunoscut și ele o perioadă de succes, și nu numai în zona bijuteriilor.

Spre sfârșitul anilor 60 aparea mișcarea hippie, militând pentru pace și armonie socială. Stilul lor vestimentar colorat, viu, a influețat și creatorii de bijuterii. Apar astfel bijuterii din argint, din aur sau plastic cu tentă vădit florală.


Anii 70 aduc și ei o nouă schimbare.
Ceea ce se evidențiază în acești ani minunați, în domeniul bijuteriilor, sunt următoarele:
- bijuteriile statement (cercei și pandantive îndrăznețe, masive, cât mai dincolo de normele lor obișnuite)
- purtarea stil strat a colierelor și a brățărilor, aducerea în plin plan a altor materiale, cum ar fi lemnul, sideful, osul, coralul, bine asortate cu turcoaz
- promovarea aurului ca material dominant


Aceste două decenii au creat un fundament estetic al bijuteriilor, un bazin de inspirație continuă pentru anii următori, până în zilele noastre.

Viitorul devine prezent și anii 80 iși prezintă gălăgios și strident apariția.
Nu este o afirmație cu înțeles moral ci numai estetic. În fond, brațara prieteniei tocmai ce se inventa.

Culorile acestei decade sunt rozul, neonul, movul, galbenul. Imaginați-vă nuanțele cele mai aprinse ale acestor culori și veți putea vedea paleta anilor disco.

Mărimile în care anii 80 se simt bine sunt XL și XXL. Apar colierele uriașe cu mărgele, cerceii supradimensionați, broșele spectaculoase și brățarile extra-late.


Pietrele prețioase sunt purtate cu aceeași poftă ca și plasticul sau lemnul.

Nu exista decât propria ta expresie asupra modei atâta timp cât ceea ce purtai respecta dimensiunile deceniului. Un deceniu al libertății și individualismului.


Am ajuns și la finalul secolului 20, anii 90.
Odată cu sfârșitul anilor 80 putem începe să vorbim despre un declin al obișnuinței de a purta bijuterii. Acestea se transformă în accesorii iar hainele devin suficiente pentru a te remarca într-un anume grup.

Anii 90 sunt, așadar, foarte sugestivi. Materialele ieftine din gama plasticului și a sticlei devin preferatele noii generații. Amestecul de stiluri și de culori, contrastele, stilurile muzicale devin noii arbitrii ai modei. Au apărut adolescenții, ca segment social important pentru diferite industrii. Casele de modă nu mai conduc tendințele zilei în materie de bijuterii.

Să remarcăm favoritele deceniului: colierul tip choker, brățara cu mărgele, charmurile, inele colorate din plastic



Anii 2000 și după nu aduc nimic semnificativ în istoria bijuteriilor. Bijuteriile au devenit clasice, accesoriile sunt în trend.
Este epoca melanjului, a reinterpretărilor, a vieții în online. Se readuc în atenție diferite podoabe ce marcau o anumită ținută din lumea muzicii sau sportului.

Purtarea bijuteriilor într-un mod obișnuit, ca în anii 70, de exemplu, dispare și se amănă pentru o vârstă mai interesantă.
Acolo unde afli că un inel de argint cu o piatra prețioasă nu a fost și nu va fi  niciodată o modă, ci o necesitate, o bucurie, o împlinire.

Această formă de artă va continua să existe, indiferent de epoci sau de inovații. Bijuteriile ne adaugă întotdeauna ceva. Ne fac unici, speciali, iubiți sau ocrotiți.

Pentru ca această artă să vină într-adevăr cu ceva inedit, așa cum a făcut-o până acum de-a lungul secolelor, ar trebui descoperite noi pietre, noi metale, noi modalități de prelucrare.

Și, desigur, acestea vor veni. Universul, plin de stele sclipitoare ca o bijuterie magică, este infinit.


P.S Ai ajuns la final şi aceasta, cum ne place să credem, este pentru că ţi-a plăcut articolul nostru. Iţi multumim! Dacă nu te grăbeşti însă, ne-ar încânta un semn al aprecierii tale, fie sub forma unui "like", fie distribuind articolul. :)

P.P.S Poţi primi articolele noastre direct pe e-mail. Înscrie-te la newsletter aici și află confortabil informații din lumea incredibilă a pietrelor prețioase!

Taguri:

Comentarii

Mihaela Marinescu 23 apr., 01:04 Raspunde
Îmi plac pietrele naturale,istoria și semnificația lor.fascinant articolul!